Aventura vieții și viața Aventureștilor

Să zicem că ești pasionat de călătorii și întâlnești un om la fel de pasionat ca tine. Se întâmplă dragoste la prima vedere, vacanțe cu duiumul, demisii de la joburi și, pe la vreo 30 de ani, o viață de călător full-time. O fi vis? O fi aventură? Nu. E „Aventurescu”. 

Cu Alina Cernea și Florin Bodin am vorbit înainte să plece într-un city break în Belgia, la Bruges. Care preceda „câteva zile la Paris, apoi un drum până în Guadeloupe, o croazieră de două săptămâni prin insulele din zonă (Martinica, Barbados etc.) și un Revelion în Florida.” Povestea călătorilor profesioniști (frumoasă, dar nu „prea frumoasă ca să fie adevărată”) a început acum aproape zece ani, cu un blind date în Cișmigiu:

***

Alina: Noi ne-am cunoscut în 2009 prin intermediul unei prietene – de fapt, prietena mea cea mai bună -, care ne cunoștea pe fiecare în parte. Mi-a zis: „Trebuie să-ți fac cunoștință cu un tip, vă potriviți perfect!” Eu n-am vrut, așa că ea ne-a păcălit, ne-a chemat pe amândoi în Cișmigiu, fără să știm unul de altul. Cumva, a fost dragoste la prima vedere. După două săptămâni, eram deja amândoi în Cluj, planificam o grămadă de chestii împreună.

Florin: Ne-am întâlnit la sfârșitul lui mai, dar ne sărbătorim pe 1 iunie, că atunci a fost prima întâlnire „oficială”.

Alina: … la care Florin m-a invitat să sărbătorim Ziua Copilului împreună. A cumpărat șampanie pentru copii și bomboane M&M’s și am mers pe lacul de acumulare Bragadiru. Am stat toată seara și am vorbit. De atunci, ne tot sărbătorim pe 1 iunie.

Florin: Da’ nu tot acolo! (râde) La prima întâlnire i-am povestit Alinei de pădurea Baciu – o pădure misterioasă, de lângă Cluj. Are o istorie din asta mistică: un păstor și-a pierdut turma de oi și n-a mai fost găsită, unii spun că au văzut acolo OZN-uri și că se întâmplă tot felul de fenomene paranormale . Am întrebat-o: „Vrei să mergem în pădurea Baciu?” Și ea, probabil ca să mă impresioneze, a zis da. (râde)

Alina: E foarte tare pădurea, are niște pomi contorsionați. E chiar OK să te plimbi pe acolo în timpul zilei… doar să nu rămâi acolo când se lasă seara. Noi ne-am instalat cortul acolo, ne-am pus câte un pahar de vin și, pe la 12 noaptea, când au început să se audă tot felul de orătănii – razele lunii cădeau printre crengi și vedeai pomii ăia superstrâmbi -, ne-am uitat unul la altul și ne-am zis: „ …Mergem la mașină?” Am scos cortul din țâmburușii ăia și am luat-o la fugă prin pădure. (râde) Acondus Florin din Cluj până în Vâlcea și am dormit acolo, într-o parcare.

Florin: Noi prinsesem gustul călătoriilor înainte să ne cunoaștem. Mai mergeam prin Milano, mai profitam de biletele alea la 20 de euro – abia ce intrase Wizz-ul pe piață.

Alina: Când am auzit că și lui îi place să facă city break-uri, am început să facem planuri: în Paris de ziua mea, în Barcelona de ziua lui. De-a lungul anilor, plecările au devenit tot mai dese, iar noi ne-am avântat mai tare în afara Europei.

Alina: În 2010, după ce am terminat facultatea, ne-am zis că nouă ne plac soarele, marea, și că n-am vrea să intrăm direct în „câmpul muncii”. „Hai să mergem în Creta!”

Aveam niște bani strânși, vreo 600-700 de euro (Florin făcea web design pentru diverși clienți), așa că am mers cu autocarul și vaporul până în Creta. Pe perioadă nedeterminată, one-way. Am închiriat acolo o garsonieră cu 150 de euro pe lună, plus factura pentru electricitate. Era foarte low-budget, nu-ți imagina că mâncam la restaurante. Găteam. Eu mi-am căutat de muncă, voiam să mă angajez la recepția unui hotel, dar n-am reușit.

Florin: Nici eu nu mi-am găsit de muncă. Ne-am zis „Decât să stăm degeaba, hai să mergem să facem niște cursuri de greacă. Poate ne putem angaja dacă învățăm limba.” Din vorbă-n vorbă am ajuns la Universitatea din Creta, unde se făceau cursuri de greacă pentru studenți Erasmus. Doi studenți nu veniseră, așa că ne-au luat pe noi. Trei luni ne-am dus zi de zi acolo. Florin nu-și făcea temele, i le făceam eu în autobuz.(râde) La cantină, meniul era sub un euro. În fiecare sâmbătă, facultatea organiza câte o excursie. Deci am vizitat cea mai mare insulă a Greciei și am învățat limba (deși acum n-o mai știm).

Florin: … Mergeam la cursuri, mâncam de prânz, dormeam după-amiaza, iar seara ieșeam pe plajă; ne uitam dacă s-au mai mișcat unele stele sau dacă valurile de azi sunt mai mari decât cele de ieri. (râde)

Alina: Adică o ardeam grecește. Era un dolce farniente. Cred că acolo am învățat că se poate călători și cu bani puțini – dacă îți dorești, găsești modalități de a face, chiar dacă nu ai buget mare. Când s-au terminat banii, în octombrie, ne-am întors acasă. Am mai stat un pic și am început să ne căutăm de muncă. În 2011 ne-am angajat amândoi full-time: eu în contabilitate și Florin la o multinațională, la HP.

Florin: Cu banii din salariu – bilete de avion peste bilete de avion. Toate zilele libere era calculate la mare fix, cu weekend-urile de lângă ele. Cumva, am atras atenția asupra noastră, că toată ziua bună ziua eram ba la Londra, ba în Malaga, ba în Thailanda sau Dubai. N-aveam salarii cine știe ce, așa că lumea ne întreba cum reușim.

Florin: De la întrebările astea ne-a venit ideea unui site de călătorii. În 2014, de Sărbători, am plecat în Thailanda. Ne asaltau oamenii: „Maaamă, dar cum ați făcut?! De unde v-ați luat biletele? Cum v-ați făcut traseul? Ce cameră v-ați luat?” Am cheltuit 1500 de euro pe trei săptămâni. Care, la momentul ăla era foarte puțin. Acum e mai OK, și biletele de avion sunt mai ieftine.

Alina: La mine la muncă mi-au cerut Excel-ul în care am scris. (râde) Pe Facebook, unde postam poze din vacanțe, m-am trezit cu întrebări de la oameni cu care nu mai vorbisem de mulți ani. Vedeau că suntem în Dubai sau în Chiang Mai sau în Bangkok și ne întrebau „Ați câștigat la Loto? Aveți vreo moștenire?!” Toți voiadetalii.

Florin: Așa că ne-am gândit să facem un site în care să scriem toate lucrurile astea, că ne plictisisem să le spunem că ne-am luat bilete din Dubai, am prins promoție Wizz și așa mai departe. După ce zici aceeași placă de cinci-șase ori, ți se ia. Deci am zis că facem site-ul și le dăm direct link-ul.

Alina: Au prins atât de bine link-urile alea, încât s-au propagat foarte repede. Prima postare a fost în vara lui 2015.

Florin: Cel mai mult a durat găsirea numelui – șase luni. Voiam să fie ceva nou, să ne reprezinte. Aveam o listă, stăteam seara în pat și o discutam: „Călătoreanu, Călătorescu, ceva cu «travel», ceva fără «travel»…”

Alina: După sute de variante și discuții seară de seară (mă mai ajutam și colegele de la muncă, dar n-a ieșit nimic de acolo), îi vine lui Florin: „Aventurescu!” Așa, de nicăieri, ca și cum l-a luminat cineva. Și aia a fost.

Florin: Dup-aia a mers totul de la sine.

Alina: N-aveam niciun plan editorial sau mai știu eu ce. Scriam ocazional.

Dar, în fiecare zi când ajungeam la birou ne beam cafeau și verificam ofertele. Eram abonați la tot felul de newslettere și intram pe site-urile specializate, gen travelfree.info, fly4free.com.

Florin: Ăsta era tabietul la cafea. Mai sănătos decât țigara! (râde)

Alina: Deci urmăream ofertele și, dacă aveam timp în pauza de masă, le puneam repede la noi pe site. Dup-aia am început să scriem și articole din călătorii – în weekend-uri sau în metrou, în drum spre muncă; îmi scoteam carnețelul și îmi notam idei. Când am văzut că merge site-ul, am făcut ședință [râde] și ne-am delimitat responsabilitățile: Eu sunt cam atehnică, deci mă ocup de partea editorială și vorbesc cu oamenii (primim foarte multe mesaje!). El are grijă de toată partea tehnică (să meargă bine site-ul) și de promovare. Plus, de când lucrăm doar pentru site, eu am preluat birocrația – partea de contracte, facturi etc.

Florin: Ședințele le facem în parc, că noi stăm lângă IOR. „Acceptăm contractul ăsta sau nu?” Am decis noi că în aer liber discuți mai bine. Când călătorim, încercăm să muncim doar în prima parte a zilei.

Alina: Vedem ce oferte sunt, discutăm ce avem de făcut și la 1 închidem, orice-ar fi și plecăm la restaurant. Dacă discuțiile sunt mai aprinse, continuă în timpul mesei. În general ne contrazicem legat de clienți sau de diverse texte și poze.

Florin:Ba nu, de dragul argumentului! (râde)

Alina: Prima colaborare a apărut destul de repede, după vreo șase luni de la lansare: ne-a contactat echipa de la Momondo din Danemarca. Ne-au propus să intrăm într-un proiect de afiliere, că și ei erau noi pe piața din România.A mers bine și de atunci tot lucrăm cu ei. Dup-aia, a fost invitația într-un info trip la Ruse, în Bulgaria. Atunci ne-am dat seama că putem ajuta și pe partea de conținut, nu doar pe cea de oferte. De atunci am început să scriem mai mult pe site. Mie îmi plac articolele detaliate, dar nu lungi. Atunci când citesc un articol, aș vrea să-mi iau o informație utilă, care să mă ajute și pe mine, dacă organizez eu o vacanță. Altfel, mă plictisesc să văd de o sută de ori „m-am simțit mirobolant acolo”.

Florin: Am știut de la început că vrem să fim cât mai utili, să dăm informație practică – scurtă și concisă. Nu „Vai, cât de minunată e Thailanda, ce bine ne simțim noi aici!” … N-ai cum să nu te simți bine în Thailanda.

Alina: Acum doi ani mi-am dat demisia. Am fost în vacanță în Portugalia și în luna aia a fost un interes foarte mare pentru site, fără să facem noi nimic – intrau oamenii mult, și pe oferte, și pe articole. Ne-am zis: „Cred că e momentul să alegem: ori ne ocupăm de site mai mult ori ne vedem de treabă la muncă.” Când am revenit la birou, am luat-o deoparte pe managerul meu și i-am spus că vreau să vorbesc cu ea. M-a mirosit din prima: „Vrei să-ți dai demisia, nu?”

Când le-am zis colegilor de birou că plec mi-au spus: „Aoleu, păi și cine o să-ți plătească pensia? Ce faci, de unde o să ai salariu?” Eu n-am avut nicio frică. M-am gândit că, dacă nu merge, mă întorc; îmi pot găsi oricând de muncă. Contabilitatea e o meserie care nu moare.

În prima lună în care am stat acasă, am început să scriu mai mult, să caut destinații mai inedite. Și traficul pe site s-a ridicat. Știi cum e, cu cât dedici mai mult timp, cu atât merg mai bine lucrurile.

Florin: În vara următoare, în 2017, mi-am dat și eu demisia. Deși lucram mult de acasă, toată ziua eram în conferințe pe Skype, trebuia să răspund la multe mailuri… Mi-am dat seama că nu se mai poate, că vrem să călătorim mai mult. Începuse să mă încurce jobul. (râde) Voiam mai multă flexibilitate, să pot lucra oricând, de oriunde.

Alina: Dar înainte să-și dea demisia, Florin și-a luat concediu și am plecat în munți – prin Țara Hațegului, prin Apuseni – , ca să vedem dacă ne înțelegem bine la drum. Ne trezeam în fiecare dimineață pe la 9, lucram vreo două-trei ore (ne luasem niște laptopuri ușoare), după care făceam drumeții, vizitam peșteri.

Florin: Am făcut asta vreo două săptămâni și ne-a fost foarte bine. Și ne-am dat seama că am putea să facem oriunde în lume treaba asta – de la Thailanda până în Zanzibar.

Alina: La sfârșitul lui august 2017 am devenit liberi amândoi. De-atunci tot plecăm în fiecare lună. Dacă vedem bilete bune, le cumpărăm, nu ne mai uităm când pică datele. Astă-iarnă am testat biletele one-way către Asia, unde am stat vreo trei-patru luni. Prima dată am aterizat în nordul Thailandei, în Chiang Mai. E un hub al nomazilor digitali – cel mai tare din lume! Sunt spații de lucru cât un mall la noi – îți iei o cafea și două ore de Internet și poți să stai să lucrezi cât vrei. Există tot felul de întâlniri și o comunitate foarte activă pe Facebook: Chiang Mai Digital Nomads.

Florin: Și, în al doilea rând, în jurul orașului sunt foarte multe chestii mișto de vizitat – junglă, temple. N-ai cum să te plictisești!

Alina: Noi muncim de la 9 la 13, dar șapte zile din șapte. Pentru că, dacă nu miști rotița o zi, se încetinește mersul, iar dup-aia e mai greu să aduci lume pe site. În social media, chiar și o zi face diferența! Dacă nu postăm într-o zi ceva, ne trebuie trei-patru zile ca să ne revenim la engagement-ul dinainte.

Florin: Dacă nu ne asigurăm activitatea, bugetele etc. și o lălăim așa, luna viitoare n-o să mai încasăm atât de mult încât să ne permitem să mai mergem în vacanță.

Alina: Deci așa stă treaba. Dacă vrem să avem stilul ăsta de viață, trebuie să lucrăm patru ore pe zi, zi de zi. Mai obosesc câteodată… Și atunci le face Florin. (râde) Pe de altă parte, când vine ora 1 și închizi, pleci prin sătuce sau la plajă, uiți totul. Și, când lucrezi din Zanzibar, cu oceanul în față, nu e chiar așa de obositor.

Florin: Destinațiile le alegem în funcție de oferte și de conexiunea la Internet, că altfel n-avem cum să lucrăm. Intrăm pe nomadlist.com și căutăm unde să te cazezi dacă ești străin, cum merge Internetul etc.; afli părerea oamenilor care au fost acolo – e un fel de Trip Advisor al celor care lucrează și călătoresc.

Alina: Uite, eu îmi doresc foarte mult să ajungem în Cuba. Dar deocamdată n-o putem pune pe listă, că nu merge Internetul prin țară.

Dacă stăm vreo două săptămâni la București începem să ne plictisim. (râde) Vara mai plecăm prin țară, iar din toamnă până în primăvară suntem ca niște albinuțe, mergem de colo colo.

E important să ai o bază, un punct de plecare. După cele patru luni în Asia, mi-am dat seama că e bine să ai frizerul tău, cosmeticiana ta, un loc în care să-ți speli hainele ca lumea… Și, bineînțeles, familia și prietenii.

Florin: Acasă avem tabieturile noastre. Și aici ne odihnim. Asta mi se pare tare: înainte plecam în vacanță ca să ne odihnim, acum e invers.

Alina: Și nu mai trebuie să ne facem griji cu mâncarea, că mai vin părinții, ne mai aduc o ciorbă. În vacanță, ești într-o continuă căutare de restaurante. (râde)

Avem prieteni care ne invidiază și ne spun „ce viață mișto, am vrea și noi așa ceva”. Dar n-are nimeni curajul… Mulți zic. „Aa, păi voi ați avut noroc că ați descoperit ideea asta cu Aventurescu!” Da, dar noi am muncit, am riscat ca să avem viața asta.

Florin: Eu am lucrat șapte ani în corporație – aveam zilele libere (puteam să merg în vacanțe scurte), bani asigurați, bonusuri, asigurare medicală. Era bine, era călduț. E greu să te rupi de confortul ăsta ca să încerci ceva nou. „De ce aș încerca ceva nou dacă mi-e bine aici?!”

Știi cum e vorba aia: Peste 20 de ani o să regreți lucrurile pe care nu le-ai făcut. Dacă nu făceam chestia asta, aș fi regretat.

Alina: Toată ideea e să-ți stabilești prioritățile. Nu trebuie să fii bogat să mergi până la Roma sau la Londra! Dar trebuie să-ți faci o prioritate din asta. Dacă îți faci o prioritate din a face copil, vei face un copil; dacă vrei să călătorești, vei putea să călătoreși. Nu e nimic complicat și nu te împiedică nimeni să încerci.

Chiar înainte să plec de la job, mi-am inspirat o colegă, care nu mai fusese plecată din țară de mult timp, că avea copil. „Uite, fă-ți un direct debit la ING și pune-ți în contul de economii 100 de lei în fiecare lună, la salariu.” A făcut asta un an de zile, după care a început să-și ia bilete de avion la 20-30 de euro. „Ia uite, mă, că nu-i chiar așa de greu!”

Florin: Vrem să facem asta pe termen lung, așa că încercăm să nu ne obosim. Am putea să plecăm în ianuarie și să ne întoarcem de-abia în decembrie, să luăm toată America de Sud la picior… Dar dup-aia ce facem? Se termină banii după un an.

Alina: Așa că ne-am gândit să și susținem site-ul, adică partea financiară, și să și plecăm. Că nu ne vedem făcând altceva în viitor. Aoleu, cred că aș înnebuni dacă ar trebui să mă întorc la muncă. (râde) Încercăm să nu ne facem planuri, dar nici nu ne lăsăm în voia sorții. Noi credem într-un echilibru: nici să exagerezi cu munca, dar nici să nu muncești chiar deloc.

***

Pe Alina și pe Florin îi întâlnești online pe site, pe Facebook și pe Instagram Aventurescu.

FOTO: arhiva Aventurescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *