Cum să combini, cu grație, două vieți într-una?

Din aprilie până în octombrie e ghid turistic. Din octombrie până în aprilie – dansatoare și instructoare de dans oriental. Se calcă cele două lumi pe bătături? Nu, spune Elmas Adya Menacai. Ba dimpotrivă.

Elmas a ajuns la dansul oriental din întâmplare, în anii facultății (deși, când o vezi pe scenă, ai zice că s-a născut acolo), iar acum are propria școală, Elmas Oriental Dance Studio. În lumea „ghidăritului” a intrat grație limbii germane, despre care spune că a „scăpat-o” de un job în fața calculatorului, de la 9 la 5.  Cum se îmbină cele două lumi? Ca în povestea de mai jos:

***

Sunt instructoare de dans. Nu mă consider o dansatoare profesionistă. Dacă ar fi să trăiesc din dans, aș muri de foame.

Din aprilie până în octombrie lucrez ca ghid turistic. Am ales meseria asta pentru că îmi oferă posibilitatea ca cinci luni din an să stau acasă și să fac ce vreau.

În liceu visam să fiu traducător. După ce am terminat facultatea și am început cu ghidăria, am colaborat cu niște birouri de traduceri și mi-am dat seama că urăsc meseria asta! Nu-mi place să stau în fața calculatorului și să traduc.

Iubesc germana. Trăiesc datorită ei. Lucrez în ghidărie de atâția ani și n-am ajuns în corporație. Mulțumită germanei! Am fost un copil mic și prost, venit din Brăila, unde la liceu am învățat germana ca limba a doua. Nu aveam exercițiul vorbirii. În primul an ca ghid, colegii făcea mișto de mine. După anul în care am stat în Germania, am început să vorbesc fluent. De atunci postul la Karpaten a devenit cu adevărat un job, pentru că aveam mult mai multe grupuri de turiști. 

Am dat peste dansul oriental din întâmplare. Mă duceam la Biblioteca Centrală Universitară să-mi fac un abonament, pe vremea când eram studentă la ASE. Doamna de la înscrieri nu era acolo și mi s-a zis să aștept până vine cineva. Am văzut la avizier un anunț: „cursuri de dans oriental – nr. telefon – zona Arcul de Triumf”. Era primul an de facultate și primul an în București, deci eram deschisă spre a experimenta o grămadă de lucruri. Așa că am sunat și m-am dus la primul curs.

N-am avut nicio tangență cu dansul până atunci. La început, nu era vorba de pasiune. Îmi plăcea atmosfera de acolo, un pic mai întunecată, aprindeam lumânări, dansam cu voaluri…

Prin 2005 nu erau multe cursuri de dans oriental în București, nu era așa de mare cererea. Țin minte că-mi doream să ajung în trupa Celestial Dancers a Cristinei Bauer, care avea un spectacol „1001 de nopți”, care fusese prezentat în mai multe orașe. M-a fascinat ideea de trupă, de spectacol pe o scenă.

Probabil că m-a atras ideea de a fi în centrul atenției. Îmi place să fiu pe scenă, să fiu aplaudată. Într-un fel, mă confirmă, mă încarcă de energie. Jobul meu de zi cu zi (pardon, de vară cu vară), de ghid turistic, implică tot a fi în fața unui grup de oameni. Ei să mă privească, eu să-i conving. E și asta o formă de actorie.

În 2009 am fost la un festival la Cairo, „Nile Group”. Când am ajuns acolo, am dat cu capul de tavan. Când am văzut la ce nivel se face acest dans în alte țări (pe atunci Facebook și YouTube nu erau așa dezvoltate ca acum, să poți vedea o grămadă de înregistrări), am realizat că sunt un student începător! Și tot atunci m-am îndrăgostit cu adevărat de acest dans. E o întreagă cultură în spate, nu ce făceam eu la București – bâțâiam din șolduri și credeam că sunt mare dansatoare… 

Apoi am început să dansez la evenimente (nunți, botezuri, zile de naștere). Pe site-ul meu scrie: „de șase ani”. Ca să nu pară că sunt prea bătrână. (râde)

Mi s-a întâmplat să se arunce cu bani pe mine. La început am avut principiul ăsta – să nu primesc șpagă, să nu las pe nimeni să se apropie, că mă jignește. În timp, am văzut că, dacă nu primesc, eu sunt cea care jignește. Majoritatea oamenilor vin cu bani la tine pentru că te apreciază. Totul depinde de atitudinea ta.

Cele mai importante momente pentru mine sunt cele de pe scenă, de la festivaluri. Acolo e sufletul meu, pentru alea „mor”, pentru că în public sunt oameni care văd arta din spectacol.

La un moment dat, mi-am dorit să încep să predau, dar n-aveam niciun certificat în sensul ăsta. Am început cu ore private, apoi am trimis mailuri pe la diverse școli de dans din București, ca să-mi ofer serviciile. (râde) Am fost chemată să predau la două școli, Dance On și Joie de Vivre.

Concomitent m-am înscris la Facultatea de Coregrafie, în cadrul Universității Gheorghe Cristea. Le-am zis alor mei: „Eu vreau să fac ceva cu dansul, mi se deschid niște ocazii acum. Vreau să iau un document că-s instructor.”

Pentru că nu știam dacă o să-mi ajungă banii din ghidărie, după master m-am angajat la Conectys, în zona de call center pentru proiecte financiare.  Răspundeam clienților care sunau și spuneau: „Mi s-a blocat cardul”, „Vreau să văd câți bani mai am pe card”, „Vreau să văd ce tranzacții au fost etc.!”

Într-o zi m-am dus la șef și i-am zis: „Eu o să-mi dau demisia, pentru că urmează sezonul de ghidărie și câștig mai mulți bani în perioada aia. Și vreau din toamnă să încerc să-mi deschid școala mea de dans.”

Într-o iarnă, după ce predasem un an, mi-a scris directoarea de la una dintre școli că nu mai poate suporta costurile și că o va închide. În ianuarie au început să mă contacteze elevele „Hai, Elmas, nu găsești o sală să predai tu?”

Atunci a venit norocul peste mine. „Cum găsesc eu sală în București, disponibilă doar seara?! Sunt atât de rare, atât de scumpe…” Am dat două telefoane. Al doilea a fost norocos – o sală curată, luminoasă, cu oglinzi, cu bare de balet, într-o clădire din centru. „Când e disponibilă?!” „Păi când vreți?” „Marți și joi.” „Da.” Deci, țaca-paca, am făcut rost și de sală pentru cursurile mele.

La școala de dans promovăm arta, nu frumusețea, tinerețea. În schimb, la evenimente, oamenii asta vor. Deja am avut întrebări de genul. „Dar câți ani aveți?” Nu suntem păpușele, slabe, rahitice. Avem șunculițe, suntem femei. Acum nici vârsta nu mai e 25, toate avem peste 30. Deci evenimentele n-o să mai fie pentru noi. Dar aduc niște bani, pe care îi investim în artă.

Anul trecut, când am fost la un festival, un mare profesor din Grecia mi-a spus: „Știu că te supără faptul că există o grămadă de oameni care nu știu ce se ascunde în spatele dansului oriental. Dar gândește-te că ai o școală, ai adunat niște fete, ai un potențial. Deci, când ești chemată la câte un eveniment – o nuntă, o petrecere – „easy-money event” – du-te. Iar banii ăia investește-i mai departe în cunoștințele despre arta dansului oriental, pe care le vei da mai departe.”

Acum doi ani m-am angajat din nou la Conectys pentru că îmi trebuia dovadă de salariu, ca să fac credit pentru casă. Am lucrat din toamnă până în primăvară. Deci aveam job full-time, seara cursuri.

M-am întors la Conectys de vreo trei ori până acum. M-au lăsat să-mi fac programul cum vreau eu, să vin doar când am zile libere de la ghidărit. În vara lui 2017 am lucrat 75 de zile încontinuu, fără nicio pauză. N-am mai avut când să dansez. După un maraton din ăsta, iar mi-am dat demisia. (râde)

Când începe ghidăria, uit total de dans. Mă deconectez tare. Sunt în jungla de acolo, în care oamenii sunt fățarnici, pentru că e vorba de bani. Fiecare vrea să aibă turiștii cei mai înstăriți. Acolo sunt golancă (râde) , altfel n-am cum să rezist în lumea aia unde oamenii se sapă. Ca în orice alt domeniu, în orice miniunivers. Doar că aici e pe bani mai mulți, probabil.

Nu sunt ghid de circuit; fac tururi de o zi, pentru turiștii de pe navele de croazieră care vin pe Dunăre. Îi aduc la București sau mergem în Deltă sau la Băile Herculane. Seara îi duc înapoi la vapor. Mă trezesc la 3 dimineața, mă duc în portul X și iau turiștii. Seara mă întorc înapoi în București, istovită.

Când vine toamna, mă conectez așa de tare la dans, încât uit germana. Și-mi fac mustrări de conștiință toată iarna că nu citesc și eu o carte, că nu stau și eu de vorbă cu cineva în germană. „Aoleu, vin turiștii și ce le mai zic?! Că nu mai știu nimic…” 

Cumva, lucrurile au ajuns să fie așa cum mi-am dorit. Sunt foarte fericită.

***

Pe Elmas o întâlnești în persoană la cursuri și spectacole. Online – pe site-ul ei și pe Facebook (pe pagina școlii ei de dans și pe cea personală).

FOTO: arhiva personală Elmas Menacai

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *