Inginerie cu energie, glume cu toptanul și bogăție cu 7 frați

Unii oameni mușcă din viață cu atâta hotărâre și bucurie, încât ți se face și ție poftă. Cam așa e Sorin-Daniel Moisă.

Dacă nu ai vreun Dani Moisă la birou, prin cartier, printre prieteni, înseamnă că ratezi glume  zilnice cu accent moldovenesc și genul ăla de energie care-ți luminează o zi lungă de iarnă.  Dacă-l ai, atunci îl iscodești, ca să afli de unde îi vine bucuria și ca să o dai mai departe, că-i lucru mare.

***

Am copilărit la Adjud, cel mai șmecher oraș. Un sat cu blocuri. Când au tras prima dată asfalt, s-au descălțat oamenii, ca să nu murdărească: credeau că e covor. (râde) Tata a lucrat la CFR, mama la fabrica de pâine.

Noi am fost o familie tradițională, luam bătaie de ne săturam. Eram și primitori, și donatori universali, ca la sânge. (râde) Dar n-a fost bătaie din aia cum vezi la Vaslui – îi dă de-l bagă pe copil în spital. Dacă meritam, o luam – mătură, curea, ce era la îndemână în momentul ăla. În 80% dintre cazuri, aș zice că a fost corect. În 20% – nu; pentru că era vina lu’ tata că spărgeam geamurile cu mingea. Dacă aveam termopane, nu se spărgeau. (râde)

Suntem șapte frați și o soră. Eu sunt Moisă al șaselea. Îmi pare rău că suntem doar opt. Ca orice companie serioasă, trebuia să fim cu doi digiți, adică măcar zece. Ne mai certăm, ne mai înjurăm (nu știu de ce de mama… cred că e cel mai la îndemână), dar ne trece. Ei sunt cea mai mare bogăție a mea.

În copilărie, ne trezeam dimineața și mergeam la bunici, care stăteau la 200-300 m de strada noastră. Bunicul avea fierărie. Îl ajutam și noi: trăgeam la foale, scoteam potcoavele din apă.Eram mâna a doua, a treia, a patra. Venea lumea cu cai, cu fiare de plug. La 7 ani beam bere cu bunicul. Dar nu-mi amintesc de vreun moment în care bunicul a băut al doilea pahar de alcool. Dimineața bea un rachiu, la masa de 12 – un vin sau o bere și seara – încă un rachiu. Nu l-am văzut niciodată beat. Când eram mic și i-am spus că vreau să mă fac soldat, mi-a dat două palme de n-am știut pe unde merg. Cred că e singura dată când m-a lovit. „Băi, băiatule, tu nu știi!” Săreau oamenii din avioane și nu li se deschidea parașuta. „Dani, cum se lovește oul de pământ, așa se întindeau și ăia.”

La bunicul trebuia să mergi mereu cu carnetul de note. Dacă nu, erai mâncat. Când eram în facultate, se uita la carnet și scotea bani. „Băi, Dani, pentru 10 îțdau un milion. Dar 9 nu e excelență, îți dau mai puțin.” Când s-au făcut școlile de șoferi prin familie și nu erau bani, bunicul venea și plătea. Fratele meu a intrat la Medicină primul sub linie, în 2011, când era o perioadă cumplită pentru noi, mamei îi tăiaseră din salariu, se trezea la 4 să meargă la muncă, tata intrase într-un fel de șomaj la CFR. Bunicul meu a venit și a spus „Banii pentru taxă sunt aici. Nepoții mei nu poa’ să fie proști. Emi, cu siguranță tu te duci, înveți și intri la fără taxă.” Și exact așa a fost. Asta înseamnă să ai încredere totală, să fii tare pe poziție. Majoritatea oamenilor zic „Aa, să am bani de înmormântare”. Pe bunicul nu l-au interesat lucrurile astea. Nepoții au fost mereu primii.

El a muncit toată viața. La 93 de ani, când prindea calul de un picior, nu mișca în front, că dacă îi dădea o palmă, ajungea calul în mormânt mai devreme decât bunicul. Înainte să plece dintre noi, la aproape 94 de ani, ne-a zis: „Eu sunt un om fericit, mi-am văzut copiii crescând, nepoții și strănepoții. N-am un copil, un nepot sau un strănepot handicapat. E cel mai frumos lucru pe care a putut să mi-l dea viața. Am trăit destul, mă duc la nevasta mea.” Ultima lecție pe care ne-a dat-o a fost să ne cheme pe fiecare dintre noi să ne spună ce să facem în viață. Mie mi-a spus: „Dani, eu cred că într-o zi o să ajungi un om mare, o să ai o funcție bună. Un singur lucru te rog să-i promiți lu’ bunicu: În viața asta, n-ai să iei mită și n-ai să fii corupt. Că astea două au distrus țara asta de la un capăt la altul.”

Bunica ne dădea bani de „anghețată” și de sucuri. Avea modul ei aparte de a gesticula și de a spune niște cuvinte; o imităm până în ziua de azi. „Dacă vă duceți să luați ulei, așa se întreabă: N-aveți un litru de ulei?” Noi și-acum când mergem la magazin, stăm în fața raftului și întrebăm „N-aveți un litru de ulei?!”, după care luăm sticla. (râde) Bunica și-a dorit mult ca cineva din familie să se facă inginer. Din păcate, a plecat dintre noi cu două zile înainte să aflu că am intrat la facultate.

Dintre frații mei, trei sunt medici: doi în Franța, altul aici, la Spitalul Militar, la Anestezie și Terapie Intensivă; Emanuel e mega smart, e cel mai deștept din familie.Sora noastră e project manager la o companie multinațională. Mai am un frate cu o poveste foarte interesantă, Ciprian, singurul dintre noi care n-a făcut facultate. Acum 10-11 ani mătura șantiere pentru cei care fac Zara, Bershka, Oysho, Stradivarius etc. Astăzi e șeful acestor șantiere în Anglia. Un alt frate, care locuiește tot în Anglia, a terminat Finanțe-Bănci și și-a făcut business-ul lui. Și mai e unul care călătorește prin lume și face diverese chestii legate de ajutor umanitar.

De la primul până la ultimul, noi toți facem cu pasiune ceea ce facem.Nu există să trăiești fără pasiune! Cred că am văzut asta la părinți. Mama făcea cu pasiune totul, de la cum gătea, și făcea curățenie la cum avea grijă de noi când eram bolnavi. Nu poți să faci mâncare pentru atâția, cu toată dragostea, și să-i întrebi pe fiecare dacă le place, dacă nu pui pasiune.

Tata, fiind strungar,făcea mereu desene tehnice, trăgea cote. Și a fost întotdeauna bun la calcule. Tu, cu Iphone-ul în mână, dacă bați greșit o cifră, tata ți-a luat-o înainte. Când eram mic, voiam să lucrez și eu la CFR, ca să ajung ca el.

Când eram la liceu, m-a scos proful de mate la tablă. „Aa, încă un Moisă!” Nu învățasem nimic, n-am știut să fac exercițiul. Atât mi-a spus: „Bă, sper că nu ești cel mai prost din familia aia.” Când îți zice o chestie din asta și 28 de oameni se uită la tine, îți dai seama cum te simți… Deci m-am dus acasă și mi-am spus „What the fuck,gata, dacă mi-a pus problema așa, mă apuc de învățat”. Nu știu dacă avea el habar de inteligența emoțională, dar pe mine m-a rănit drept în inimă. (râde) La a doua lecție am luat 10, minus 3 de la ora dinainte, adică 7.

Am fost printre primii din Adjud care am avut calculator acasă. Ai mei aveau niște teren moștenit de la bunici și, cum n-au fost ei cei mai mari agricultori, l-au vândut. Din banii ăia au luat ce le-a mai trebuit prin casă și un calculator. Când le spuneam colegilor de screen saverși de modemul care face tino-nin-ninocând se conectează, credeau că mă uit seara la filme SF și le povestesc a doua zi la școală.

După un timp, am aflat că putem pune piese mai bune în calculator. Frații mei au început să cumpere, eu am văzut la ei și i-am imitat. Puneam memorii mai mari, schimbam plăci video. Apoi am făcut rețea, cu verișorii mei care stăteau lângă noi. Prin 2000 și un pic, noi ne jucam jocuri în rețea. Mulți se chinuie și acum să facă o rețea. Cu timpul, am început și să repar calculatoare. Cum îmi plăceau matematica și fizica, în liceu m-am hotărât să mă fac inginer.

Prima dată am dat la Construcții, dar taică-miu m-a zis „Mi-au spus colegii la muncă că mai de viitor e Energetica.” Am făcut ca tata și nu-mi pare rău. Dacă făceam Construcții, poate aș fi ajuns ca un unchi de-al meu, care e toată ziua plecat prin șantiere. Or eu îmi doresc să-mi fac o familie, să am și eu trei copii – o fată și doi băieți (sau ce-o fi, sănătoși să fie).

Am făcut Energetica la Bacău. Primii doi ani au fost OK, pentru că îi aveam pe unul dintre frații mei în oraș și stăteam la el. După aceea a plecat. În toamna lui 2011, am rămas cum ar veni pe drumuri, că nu mai puteam să-mi iau cămin. Deci câteva luni bune am făcut naveta. Plecam la 5.20 dimineața și încercam să prind o ocazie, că banii erau limitați. Aveam 10 lei pe zi, dintre care 6 erau pentru navetă, dacă își făceau ăia milă de mine. Am avut seri când am stat de la 7 jumate la 9 jumate, în sensul giratoriu înspre Adjud, la -18°. Plângeam de frig și de oboseală. Ajungeam acasă, rupt, dar și cu o motivație mai mare să învăț. Anul ăla am avut cea mai mare medie, am luat un singur 9. În vacanța de vară am stat și eu o săptămână acasă, degeaba. Și m-a luat mama: „Tu! Ai să ajungi un inginer ratat. Nu te-am văzut că citești, stai și te joci pe calculator.” Mama… (râde)

În anul IV de facultate, mi-am pus eu în cap – ca orice vrâncean hotărât – să plec cu o bursă în Franța. Examenul de limbă l-am dat în engleză, dar m-a atenționat proful: „Dacă te duci acolo, trebuie să știi franceză!”. „Dom’ profesor, eu vara asta numai franceză fac!” … Am făcut numai fotbal și ieșiri cu băieții. Când am intrat în Le Havre, parcă a început să mi se strecoare frica pe la glezne, pe sub blugi. (râde) Cel mai nașpa sentiment a fost când m-am trezit cu valizele în fața căminului. „Buuun, și acum ce facem noi?!” Intru în cameră, n-aveam Internet deloc. No GPS. No GPS, no life.Și nu mâncasem nimic în ziua aia. După vreo două-trei ore de plimbat pe străzi, prin jurul căminului, am dat de o negresă. Știi cum e să nu-ți vină niciun cuvânt?!? „Madame… pour manger?” Am făcut ca Jackie Chan prin intersecții, că am mers unde îmi arătau mâinile, și amajuns la magazin. Într-un final, după ce mi-au întors ăia bancnotele de 50 de euro pe toate părțile, am ajuns să mănânc. Și, după patru luni, s-a prins și franceza de mine. Am luat licența cu echivalentul notei 10 de la noi.

Când m-am întors în țară, am trăit o semidezamăgire. Eu, fericit că am învățat, că am terminat cu medie mare, că am fost în Franța, am dat peste unul care lucra la o companie de stat din domeniul Energiei. „Ai rude acolo?” „Nu.” „Ai cunoșințe, ai prieteni?” „Nu.” „Păi, cine vrei, măi, să te angajeze la stat? Tu vii cu ce ai învățat?!” Am fost speechless.

Am făcut un master în surse regenerabile de energie, la Politehnică. Mi-a fost o frică, am învățat mai mult decât în toată facultatea. „Io, de la Bacău, țăran obosit, vin aici la Poli…” Am intrat primul. Nu m-am dus la cursuri pentru că la 1 noiembrie eram deja angajat la Enel. Zece luni am lucrat pe contoare, alergam după țigani care furau curent. Chestii de astea, de domeniul științifico-fantasticului. Mergeam prin Ferentari și dădeam peste oameni care-mi ziceau: „Dom’le, vă spun eu care e situația. Am niște dușmani care au venit și mi-au făcut șmecherii la contor.” Ne ocupam și de contoare care aveau erori. De exemplu, îi apăruse unei bătrânele un consum de 1 milion 800 kW. N-ai cum să obții numărul ăsta nici dacă ai murit și ai consumat energie în veșnicie.

Într-o zi am ajuns la o doamnă care avea niște probleme la un contor. Avea casă mare, oameni care munceau în curte, menajeră… I-am zis „Bună ziua, sunt Daniel Moisă, inginer la Enel. Împreună cu colegul meu Andrei, am venit în urma sesizării dvs., să vedem de ce echipamentul dă anumite erori. Vom întocmi un proces verbal. Acum verificăm dacă valorile bat la fel pe cele două echipamente. Puteți să asistați dacă doriți.” Mi-a răspuns: „Să știi că vorbești destul de frumos pentru un angajat Enel. Au mai fost unii și n-au știut să vorbească așa.”

Mă uitam la ea, avea așa o casă!… Și o mașină… Am terminat lucrarea și m-am dus să-i zic. „Frumos, doamnă, frumos! Am făcut și noi o poză, ca niște amărâți de ăia din reclamele la bere – «gustul puternic și amărui».”(râde) „Doamnă, eu am o curiozitate, vă rog să nu vă supărați pe mine. Dumneavoastră ce munciți?” Se uită la mine… „Păi pot să-ți zic. Sunt headhunter pentru companii foarte mari.” „Dați-mi și mie exemplu de o companie din domeniul meu!” „Schneider Electric.” „Vă dau un CV?” „Da!”

După vreo șase săptămâni primesc un telefon: „Alo, bună, mă cheamă Anca X-ulescu, Daniel Moisă?” Mi-am zis: „Băi, oi fi făcut vreo belea pe la vreo lucrare, i-a explodat lu’ aia casa… Acum sunt bun de plată.” „Daniel, mi-ai transmis CV-ul tău și ai fost invitat la un interviu la Schneider Electric.” Eram la muncă, la Enel. I-am zis colegului: „Condu tu, că fac accident.”

M-am dus la interviu cu cămașa cea mai bună și pantofi împrumutați de la văru-miu. Când am intrat acolo: sediu fain, oameni îmbrăcați frumos, recepție… prea mult pentru mine! Eu eram obișnuit la Enel, cu glume de autobază. Mi-am zis: „Cred că-s iepuraș. M-au adus la interviu ca să facă numărul.” Dar a fost un interviu foarte fain, cu întrebări logice, nu gen „Spune-mi trei calități și trei defecte ale tale”. Pe care l-am luat. În august 2014 m-am angajat la Schneider.

În primele zile, când i-am văzut pe oamenii ăia, și cu experiență (când deschid gura, se vede!), și bine îmbrăcați, mi-am zis: „Dacă prinzi șase luni aici, e mult. N-ai nicio șansă.” De rușine, veneam weekend de weekend la birou și învățam. Învățam cataloagele de produse și teoria din spate. Am băgat în mine ca spartul. N-am băgat în viața asta atâta shaorma câte cataloage am băgat.

N-am renunțat. „Ăștia sunt buni, trebuie să fiu și eu ca ei!” Când ești cel mai prost din încăpere, ai de învățat. Odată ce ajungi la același nivel cu ei, e bine, că e confortabil. Dar, dacă nu-ți place confortul – și mie nu-mi place -, mai faci ceva în plus. Iar când ești cel mai bun, trebuie să schimbi încăperea, că altfel nu mai evoluezi.

Am luat un business la valoarea X, pe care l-am dus la aproape 5X într-un an, apoi aproape 7X într-al doilea. Anul trecut tot în zona asta m-am plimbat.

Astăzi sunt „inginer arhitect de sisteme și soluții pentru calitatea energiei”. Nepoților le zic că mă ocup de electricitate. Unul dintre ei – are tupeu la șase-șapte ani! – m-a luat la mișto: „Monsieur, mie de la curentul tău stricat nu-mi merge televizorul!” „Noah, vrei să vezi cum îți stă cu Samsung în frunte?!” (râde)

Cu frații am grup pe Whatsapp. Trimitem poze cu ce-am mai făcut, filmulețe cu nepoții. Suntem competitivi, dar nu concurăm noi între noi, ci noi cu noi. E vorba de defeat yesterday. Frati-miu ne-a trimis acum o poză cu un magazin pe care l-a făcut pentru Zara în Londra; plângi când te uiți. E fain, că fiecare povestește din domeniul lui. Mai fac mișto colegii de mine: „Băi, atotștiutorule!” Nu sunt atotștiutor, dar am experiența a șapte oameni în spatele meu.

Părinții sunt foarte mândri de noi, chiar dacă nu înțeleg în totalitate ce facem. Le spun că „recuperez bani pentru ăia, le scad consumul, le repar curentul”. Când îl sun, tata mă întreabă: „Ce face domnul inginer?” … Mă rog, mă mai întreabă și: „Ce mai faci, cocalarule?” (râde)

Încă mai facem destul de multe prostii. Ne-am luat într-o seară cu băutura – eram cu toții acasă, la Adjud, si ne simțeamprea bine! – și ne-am aruncat îmbrăcați în piscina de copii. După care ne-am urcat pe mașină la tata; i-am îndoit ușor tavanul și ne-am dat și pe tobogan, pe parbriz. După ce a plecat frati-miu în Franța, i-am făcut cadou lui tata o mașină.

În fiecare zi mă întreabă colegii ce trag de vin așa vesel la muncă. Oamenilor, eu am o singură viață și fiecare zi… e prima din cele care ți-au mai rămas. În fiecare zi râd și fac glume. Dacă tu care ești normal, sănătos, n-ai cancer, nu zâmbești… cine să zâmbească, boss, ăia de la Fundeni?! Care stau cu perfuziile în ei toată ziua? Am avut discuții despre asta cu fratele meu, medic: Ai multe șanse să găsești la Fundeni oameni mai fericiți decât în multinaționale.

Când aveam dubii, eram supărat și nervos, un paragraf mi-a schimbat viața: „O gândire negativă n-o să-ți dea niciodată o viață pozitivă.” Nu știu unde am citit asta. Dacă nu găsești pe cine să citezi, scrie „Daniel Moisă”.(râde) Dacă gândirea ta despre ceea ce faci este numai cer înnorat, esta clar că o să te plouă. De la părinți am învățat că datoria fiecărui om este să lase locul în care a fost un pic mai bun decât cum l-a găsit. Dacă vrei să faci asta, atunci trebuie să te implici, să dăruiești. Și mai cred și că „cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l construiești”.

Când ies din casă – nu chiar în fiecare dimineață, dar destul de des – mă întreb „bă, ce pot eu să fac azi diferit?” Până și template-ul dintr-o prezentare contează! Am băgat tot felul de efecte nebune în prezentările mele și le-au plăcut clienților numai pentru că, vizual, erau altfel.

E o vorbă: „Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o niciodată.” Nu trebuie să disprețuiești niciun job, nicio chestie mică pe care o faci. Poate că oamenii disprețuiesc o lumânare în comparație cu soarele, numai că lumânarea face ceea ce soarele n-o să poată niciodată – luminează noaptea.

Acum un an și jumătate, aveam cu vreo 17-18 kilograme în plus. Eram cât Fram, Ursul Polar. Am pozat la National Geographic. (râde) Mi-am zis: „Nu se mai poate, nu mă mai pot închide la costum. Ori facem ceva ori nu.” Și uite că s-a putut. M-am apucat de alergat, apoi de cycling.

Mișcarea mi se pare esențială. Am momente când ideile îmi devin mai clare când fac sport. Nu există că n-ai timp. Frati-miu are trei copii, este medic, și face și sport. Uau, cum de poate?! Asta e, îți rupi o juma’ de oră din somn și te duci.

 

Cu Daniel Moisă te poți întâlni în persoană la cursuri de cycling (și-a luat atestatul de instructor acum două săptămâni), și online pe Facebook

9 thoughts on “Inginerie cu energie, glume cu toptanul și bogăție cu 7 frați

  1. Mai nepoate
    Îmi place teribil ce-ai spus!!!
    Mi-e dor sa petrecem o seara in jurul mesei sub vita in curte la Adjud…
    Fi binecuvantat!

  2. Felicitari Daniel. Chiar mi-a placut. Am citit tot, de la inceput la sfarsit….si ai talent si la scris.
    Bafta si ….un gand bun

  3. Dani e verisorul meu. am copilarit in aceeasi curte (vreo 15 copchii nebuni la un loc) si am fost alintati de aceeasi fantastici bunici.
    Umorul si cinstea si gandirea pozitiva (bunicu nu-i zicea asa ca era om batran) cred ca sunt cele mai mari mosteniri de la bunicu’ Vasile, pe care Dani l-a evocat cu nu se poate mai bine!
    Acum 15 ani cand i-am spus bunicului meu ca parasesc definitiv Romania pentru a ma instala in Canada, mi-a zis clari si raspicat: `ai luat o decizie inteleapta. Sa nu te mai uiti inapoi! Ai inteles? Sa mergi pe drumul asta!`si vorbele lui ma calauzesc si azi.

    1. Cred că bunicu’ Vasile, oriunde ar fi el acum, se mândrește cu voi toți, foștii copchii nebuni! … Deci în ultimii ani era cam dezamăgit de România…

      1. Cred ca a fost foarte mandru de noi toti! A vazut in noi doar calitatile; pentru defecte, avea el felul lui de a ni le spune si corecta :). Asta ne-a ajutat sa zburam sus, sus si departe. Imi place mereu sa spun ca parintii nostrii ne-au fixat radacinile, dar bunicii ne-au dat aripi pentru ca au crezut in noi si ne-au incurajat constant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *